Bucureşti, 17 mai 2019: A XVI-a Ediţie a International Wine Contest Bucharest – VINARIUM se va desfăşura la Bucureşti în perioada 23-26 mai 2019.
Repere de interes:
IWCB VINARIUM se desfăşoară sub patronajul OIV (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului – www.oiv.int ) şi VINOFED (Federaţia Marilor Concursuri Internaţionale de Vin – www.vinofed.com )
IWCB VINARIUM este găzduit de Muzeul Recordurilor Româneşti (Museum of Romanian Records – www.museumofromanianrecords.com ). În acest spaţiu unic din România se află și cea mai mare colecție de tirbușoane din lume, cu peste 30.000 de piese. Recordul mondial a fost înregistrat de Guiness Book în 2015, când erau „doar” 23.965 de piese.
Cele aproximativ 1.000 de vinuri vor fi jurizate de judecători din 15 ţări.
Corpul internaţional de juraţi este format din specialişti cu experienţă, având grade înalte de calificare – WSET, degustători autorizaţi ADAR, Master of Wine, doctori in enologie. Cei mai mulţi juraţi sunt şi comunicatori puternici.
În topul primilor 20 de influenceri / comunicatori ai Lumii Vinului se află şi Luiz Alberto, prezent la Bucureşti în postura de evaluator IWCB VINARIUM. Fondatorul comunităţii Winelover (peste 25.000 de membri în toată lumea) se va întâlni cu membrii simpatizanţi din România într-un eveniment comun #Winelover – IWCB VINARIUM, la GASTROLAB-Wine & Food Experience, Piaţa Victoriei.
Dr. Jean-Pierre Peynaud, autorul studiului „Mecanismele psihologice ale degustării” şi-a manifestat dorinţa de a fi parte a juriului IWCB VINARIUM. Organizatorii sunt onoraţi de prezenţa cercetătorului, fiul celebrului Émile Peynaud, personalitate marcantă a cercetării vitivinicole, autorul cărţii „Découvrir le goût du vin”.
Juraţii IWCB VINARIUM vor vizita – in corpore – RO-Wine, the International Wine Festival of Romania, sâmbătă 25 mai, unde se vor întâlni cu producătorii şi importatorii de vin. Vizita este folositoare pentru fiecare judecător, dar şi pentru expozanţi, care îşi vor putea verifica „în direct” vinurile de top, puterea mesajelor lor, s.a.m.d.
Premii noi la IWCB VINARIUM:
- VINOFED a hotărât la Adunarea Generală de la Berlin din februarie 2019 să ofere premii speciale! IWCB VINARIUM este membru al Federaţiei din 2017.
Vinurile linistite albe, rose şi roşii, care au obţinut punctajele cele mai mari vor primi premiile VINOFED, iar IWCB este printre primele concursuri din lume care pune în aplicare decizia Federaţiei Marilor Concursuri Internaţionale de Vin, pentru sporirea vizibilităţii globale, în beneficiul vinurilor premiate.
- FIJEV ((Federaţia Internaţionala a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Vin – fijev.org ) va acorda, pentru prima dată în România, premiu pentru selecţionerul de vinuri cu cele mai multe medalii obţinute în concurs.
Cercetări IWCB VINARIUM:
- La IWCB VINARIUM s-a etalat pentru prima dată necesitatea de a corecta istoria oficială a viţei-de-vie de pe teritoriul actual al României.
Direcţia şi fluxul limbilor protoindoeuropene, migraţia preistorică, Cultura Cucuteni, proximitatea (inclusiv terestră) faţă de Georgia şi Armenia (unanim acceptate în mediul academic şi profesional ca epicentrul “vitis vinifera”), materialul paleobotanic descoperit în Moldova şi datat cu C14 – 4.500 ani B.C., sunt elemente care, odată însumate, conturează concluzia că viţa-de-vie s-a plantat aici încă din primul palier istoric cunoscut pentru viticultură.
- Ediţia a XVI-a a IWCB VINARIUM este marcată şi de comunicarea în premieră absolută a procedeului de obţinere a amprentei audio a vinului. Practic, pentru prima dată în istorie, Dr. Cătălin Păduraru a reuşit să creeze o procedură standardizată, definitorie pentru fiecare vin, prin care această nobilă materie să poata fi „auzită”. Umanitatea câştigă, în sfârşit, posibilitatea de a putea evalua vinul cu toate cele cinci simţuri: văz, miros, gust, tactil şi auz. Odată cu implicarea sunetului / auzului, vinul poate candida la statutul de „obiect de artă”, refuzat până acum de esteţi tocmai din cauza acestui element lipsă. Deasemenea, sunetul poate fi augmentat, inclus în etichetă, spre a putea fi ascultat de către consumatori.
- Prin cooptarea în bordul tehnic al concursului al expertului în calcul statistic – Dr. Dan Gherguţ, IWCB VINARIUM prefigurează apariţia unor metode noi de evaluare, unitare şi complete, folosindu-se de diferiţi coeficienţi de corecţie statistică şi calcule matematice. Studiul se va desfăşura pe o perioadă mai lungă, iar IWCB VINARIUM va înainta rezultatele şi propunerile OIV şi VINOFED pentru eventuala adoptare a noilor metode de lucru. Experienţa şi datele acumulate în IX ediţii de către echipa IWCB VINARIUM stau la baza acestui demers ştiinţific.
PARTENERI: NISSAN România, PULLTEX, VALDO Invest, AQUA CARPATICA, FAN COURIER, Museum of Romanian Records, Fundaţia REMARKABLE ROMANIAN RESULTS, CREATIVE Impact, Constantin PHOTOGRAPHY, Wine & Street Food Festival, IPPU – Etichete Autoadezive, CORTEVA Agriscience, Restaurant LA MAMA, Climadiff, Master Graphic Media, Gastrotech / Stolze, Transilvania Bois, DOCUMENT – your office partner, HEAD MADE, Stanleybet, Caralux
PARTENERI MEDIA: Vinul.ro, News.ro, Finewine.md, HRB Trends, Revista Fermierului, Supervinuri.ro, Oenolog.ro, Pistoane Baricate, Vin2.ro, VipStyle.ro